marți, 29 martie 2022

Cerc pastoral-misionar la parohia Beregsău Mic


Duminică 27 martie a.c., în duminica a treia a Sfântului și Marelui Post al Paștilor, în parohia Beregsău Mic din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Timișoara I
  a avut loc primul cerc pastoral-misionar din acest an cu tema: Rugăciunile din slujbele Sfintelor Taine și ierurgii ale Bisericii.
Acest subiect a fost selectat din programul stabilit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul declarării anului 2022 ca Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
Lucrările cercului pastoral misionar au fost coordonate de către Prea Onoratul Părinte Zaharia Pereș, protopopul locului, care a transmis și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului și toate gândurile de bine din partea Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul-vicar al eparhiei Timișoarei. Odată cu acestea, după rostirea rugăciunii Tatăl nostru, a subliniat importanța rugăciunii în viața parohiei și rostul preotului ca slujitor misionar ales de Dumnezeu să administreze Sfintele Taine și ierurgii în viața păstoriților săi.
Au fost prezenți pe lângă protopopul locului și preotul misionar de la protopopiat Ioan Gelu Vasiescu, preoții din parohiile Cărpiniș, Becicherecu Mic, Cenei, Săcălaz, Beregsău Mic, Săcălaz, Beregsău Mare și Jimbolia.
Referatul cu tema mai sus menționată a fost susținut de preotul Grigorie Marița de la parohia Jimbolia, care a evidențiat importanța rugăciunilor din Sfintele Taine și ierurgii atât pentru preoți, cât și pentru credincioși.
După încheierea lucrărilor cercului pastoral misionar preoții prezenți la această întâlnire au rămas în biserica parohială și au oficiat slujba Sfântului Maslu spre bucuria credincioșilor veniți în număr mare la această Sfântă Taină. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Protopop Zaharia Pereș, care a evidențiat minunile săvârșite de Domnul Iisus Hristos în Capernaum, arătând că fiecare preot ce-L va avea ca model pe Hristos Domnul, poate fi un vindecator de suflete în parohia sa.  
Seara duhovnicească s-a încheiat cu mulțumirea adusă lui Dumnezeu și o agapă frățească la casa parohială, oferită de preotul paroh Cristian-Marian Szekeres, care a mulțumit de asemenea ierarhilor eparhiei pentru binecuvântarea acordată acestui eveniment, preoților participanți, dar și credincioșilor din parohie.

marți, 1 martie 2022

Priveghere


Program Liturgic - Martie 2022

Vineri, 04 martie:
ora 22:00 PRIVEGHERE,
în cinstea Sfântului Cuvios Nicolae Planas

Duminică, 06 martie
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai:
ora 09:15 Slujba Utreniei
ora 10:00 Sfânta Liturghie
ora 17:00 Slujba Vecerniei

Miercuri, 09 martie:
ora 08:30 Spovedanii
ora 09:00 Sfânta Liturghie a Darurilor

Vineri, 11 martie:
ora 08:30 Spovedanii
ora 09:00 Sfânta Liturghie a Darurilor

Sâmbătă, 12 martie:
ora 17:00 Slujba Vecerniei - Spovedanii

Duminică, 13 martie
Duminica Ortodoxiei:
ora 09:30 Acatistul Mântuitorului
ora 10:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare

Miercuri, 16 martie:
ora 08:30 Spovedanii
ora 09:00 Sfânta Liturghie a Darurilor

Vineri, 18 martie:
ora 08:30 Spovedanii
ora 09:00 Sfânta Liturghie a Darurilor

Sâmbătă, 19 martie:
ora 17:00 Slujba Vecerniei - Spovedanii

Duminică, 20 martie
Duminica Sf. Grigorie Palama:
ora 09:30 Acatistul Sf. Grigorie Palama
ora 10:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare

Miercuri, 23 martie:
ora 08:30 Spovedanii
ora 09:00 Sfânta Liturghie a Darurilor

Joi, 24 martie:
ora 17:00 Spovedanii

Vineri, 25 martie
Buna Vestire:
ora 09:30 Acatistul Bunei Vestiri
ora 10:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

Sâmbătă, 26 martie:
ora 17:00 Slujba Vecerniei - Spovedanii

Duminică, 27 martie
Duminica Sfintei Cruci:
ora 09:30 Acatistul Sfintei Cruci
ora 10:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare
ora 17:00 Taina Sfântului Maslu

Miercuri, 30 martie:
ora 08:30 Spovedanii
ora 09:00 Sfânta Liturghie a Darurilor
PACE CELOR CE VIN!
BUCURIE CELOR CE RĂMÂN!
BINECUVÂNTARE CELOR CE PLEACĂ!